Liu trecuse dincolo de dantela mării Japoniei ajungând în arhipelag cu un singur gând. Acela de a fi liber. Liber de constrângerile imperiale ce îngrădeau libertatea de gândire, de mișcare, de a fi ce dorești.

În fața ochilor i se deschidea însă acum o altfel de lume decât cea pe care și-o imaginase.

Negustorul coreean care îl transportase ascuns printre baloturile de mătase frumos colorate îi descrisese Țara de Dincolo de Ape ca un paradis al tuturor libertăților, în care credințele sale vor putea naufragia în liniște. Fusese mirat când, apropiindu-se de țărm, negustorul îi poruncise să se ascundă, pentru că dacă va fi găsit vor fi uciși amândoi. La început a fost nedumerit, însă Jong i-a temperat neliniștile spunând că acest loc fiind minunat, nu se permite intrarea prea multora pentru a nu-l distruge.

Debarcarea a avut loc într-o noapte fără lună, închis într-un coș pentru pește, cu o teamă stranie în suflet.

Când a pășit în noua sa patrie a sărutat pământul și a făcut o plecăciune adâncă către viitorul său mai bun.

Dar nici nu a apucat să bage bine de seamă unde a ajuns că Jong dispăruse în imensitatea întunecată de dincolo de țărm, părăsindu-l.

Simțurile îi erau încordate la maximum, pășind în necunoscut. A fost cea mai lungă noapte din viața sa.

Zorile l-au găsit pe un câmp care mirosea îngrozitor a fecale umane.

Ajuns în orașul din imediata vecinătate a câmpului, Liu a descoperit o lume cu totul deosebită de aceea pe care și-o închipuise el.

Oamenii se grăbeau către destinații necunoscute când încă aburul dimineții nu se destrămase. Liu se simțea pierdut, avea libertatea dar nu știa ce să facă cu ea. A pierdut întreaga zi cercetând orașul, fără a fi băgat în seamă de nimeni. Avea din ce trăi câteva zile, însă ce urma să facă mai apoi…

Brusc, un fior rece i s-a prelins pe șira spinării. Își dorea să nu fi plecat. Dacă nu ar fi fost hoțul de Jong, cu poveștile lui…

Deja se înserase și se îndrepta spre o zonă a orașului ceva mai animată, cu lampioane colorate și porți străjuite de doi războinici fioroși, când, deodată ceva dur îl lovi în cap, doborân­du-l la pământ. Abia dacă mai simți mâinile butucănoase ce îl scotoceau luându-i puținul care îi mai rămăsese.

S-a trezit într-un târziu, fără să înțeleagă prea bine ce se întâmplase, într-o colibă de munte, păzit de un copilaș.

– Ho, s-a trezit omul de peste mări… strigă acesta.

În încăpere pătrunse un bărbat scund, dar bine legat.

– Cum te cheamă, îl întrebă cu un glas tărăgănat?

– Liu, răspunse încet tânărul.

– Liu, ai fost jefuit și ai fi murit dacă nu te-ar fi adus unul din fiii mei. Ce cauți pe această insulă?

– Libertatea, răspunse cu voce sugrumată Liu…

Un hohot de râs, aproape grotesc, cutremură încăperea.

– Libertatea… ha, ha, haaaa… libertatea… Ți-ai ales greșit destinația tinere… În Japonia nu ai decât libertatea să mori. Noi venim de pe continent, ca și tine. Am sperat să găsim acea libertate ce ni se refuza acasă. Aici însă nu am găsit decât libertatea de a ne ascunde în munți și a răzbuna pe alții pentru a supraviețui. Rămâ­nând împreună cu noi vei căpăta libertatea noastră. Dar oare aceasta este libertatea pe care ți-ai dorit-o?

Liu a înțeles. Acolo era capătul de pod al drumului pe care îl începuse. Și mai înțelese că nu putea să alegă, căci acela era destinul său. Căutase fericirea și nu găsise decât o altfel de libertate…