Perioada în care se făceau recrutări pentru templul călugărilor luptători era cea mai agitată perioadă a anului. Miile de aspiranți aproape că ocupaseră toată suprafața care înconjura templul.
Probele la care erau supuși erau cele mai diverse.
În acel an o bună parte din viitorii studenți fuseseră selecționați, însă nici unul dintre candidați, nici chiar cei respinși nu plecaseră. Toată lumea aștepta desemnarea celui mai bun aspirant, a celui ce va coordona activitatea promoției sale.
Această probă era adresată în special unui nivel superior de gândire, cei mai mulți dintre candidați nereușind să o treacă.
Călugărul superior a apărut în fața mulțimii și s-a adresat aspiranților, arătându-le un băț scurt.
– Acest băț are un capăt bun și unul rău, are un suflet rău și un suflet bun. Separați binele de rău, despărțiți sufletul bun de cel rău și aduceți-mi-l!
Tinerilor le-au fost împărțite bețe asemănătoare.
Aveau o săptămână pentru a rezolva această problemă.
Cei mai mulți sperau că vor fi ajutați de membrii familiei, de înțelepții satelor lor, sau vor descoperi în cărți cum se poate realiza separarea sufletelor.
Li Ming s-a frământat două zile, nedormind pentru a cerceta, dorind să găsească răspunsul la problema pe care o avea.
În cele din urmă s-a dat bătut și a plecat sperând să găsescă răspunsul pe care îl căuta cu ajutorul străbunicului său.
Acesta trăia la o distanță de o zi și jumătate de templu, undeva în creierul munților.
Li Ming i-a dat binețe, și i-a spus pentru ce venise.
Bătrânul a zâmbit și i-a spus:
– Privește nuiaua aceasta. Este la fel cu bățul tău.
Zicând aceasta aruncă nuiaua în foc.
– Separă binele și răul din foc.
După aceste cuvinte, se întoarse și plecă.
Disperat, tânărul se abătu în drumul său pe la sălașul altui pustnic din munții înalți.
– Unchiule, ajută-mă să separ binele și răul din acest băț. De el depinde viitorul meu.
Bătrânul l-a privit adânc, apoi i-a spus:
– Vara, când este cald, te răcorești la umbra unui copac. Răcoarea copacului este dată de frunzișul său. Dacă însă pleci, și vei lua cu tine doar o frunză nu te vei mai bucura de aceeași răcoare.
Și acesta se întoarse și plecă.
Pe drum, când se întorcea, poposi în casa unor săteni. Fiind frig aceștia făcuseră focul și se încălzeauîn jurul său. Dar, într-o clipă de neatenție, o bucată de jar a ajuns lângă pereții subțiri de lemn și în câteva momente întreaga casă fu în flăcări, oamenii abia având timp să se salveze.
Cu toată nenorocirea, Li Ming avu o revelație. Binele nu poate fi separat de Rău. Acesta era adevărul suprem cuprins în Tao.
La întoarcere ajunse ultimul. Aspiranții care sosiseră înaintea sa aveau toți unul din capetele bățului tăiat în cele mai felurite moduri. Explicațiile erau care de care mai fanteziste.
Când i-a sosit rândul Li a prezentat bățul intact și a spus:
– Binele nu poate fi separat de rău. În cel mai bun lucru există și o umbră de rău, iar în cel mai rău există un fond bun. Focul arde case, dar biruie și frigul. Acesta este Tao…
Li găsise calea!
