Sabia cu lama strâmbă

Katsuie, unul din cei mai talentați luptători ai clanului Mori a avut un singurul copil, un băiat pe nume Genba, copil ce a văzut lumina zilei când cariera tatălui său se apropia de sfârșit.

Deși înaintat în vârstă, spiritul bătrânului era ca muntele. Falnic și iute la mânie.

Astfel că într-o zi a provocat la duel un samurai tânăr și la apogeul forței, pe care datorită meșteșugului său, totuși l-a învins, acesta murind din cauza rănilor.

Cum familia samuraiului ucis, Ichi, era foarte influentă în zonă, bogăția fiind pe măsura puterii sale militare, bătrânul samurai și-a părăsit familia, îndreptându-se spre ținuturile clanului vecin, unde spera să găsească adăpost.

Pe drum în timp ce se apropia de hotar, în față i-au apărut zece samurai ai familiei celui ucis. Nici în anii în care puterile îi erau duble nu ar fi putut face față aceste forțe nimicitoare, cu toată experiența acumulată.

samuraiȘtia că va pieri, că acestea erau ultimele raze de soare ce îi vor mai mângia ploapele, că acestea îi erau ultimele gânduri și îl durea că în loc să se gândească la fiul său, gândurile îi vor fi îndreptate către inamic.

Nu avea de ales decât o tactică. Trebuia să lovească în cel mai puternic. Dacă reușea să îl doboare, avea o șansă cu ceilalți, dacă nu, va pieri glorios, luptând cu cel mai brav adversar.

Fratele lui Ichi era un samurai nu foarte înalt însă deosebit de solid, cu o față colțuroasă, ce în loc de brațe părea să aibă trunchiuri de stejar.

Acesta era adversarul asupra căruia se concentra Katsuie. Aproape că ceilalți nu mai existau. Erau doar niște umbre, niște pete mișcătoare, pe care în mare măsură le ignora.

Samuraiul cel puternic atacă cu o lovitură largă. Katsuie execută sabaki, după care sabia sa fulgeră retezând capul aplecat din dezechilibrare. În același timp simți arsura unei lame despicându-i coapsa. înainte de a se prăbuși în genunchi, apucă să spintece abdomenul celui ce îl lovise.

Lupta a durat preț de aproape un ceas. Forțele lui Katsuie slăbeau pe măsură ce sângele se scurgea din el. Zeci de răni îi brăzdau trupul, dar rana cea mai puternică se afla în suflet. Știa că nici fiul său nu va avea o soară prea bună, după ce el va cădea.

Atunci, făcu un gest care cu câtva timp în urmă i s-ar fi părut imposibil. Luă propria sabie și strângând-o în mâini cu o forță de ciclop, în timă ce sângele îi șiroia pe brațe, o îndoi și strigă către cei trei adversari care mai rămăseseră în picioare:

– Eu, Katsuie, recunosc că această sabie a lovit strâmb în disputa cu seniorul Ichi, și ca dovadă o trimit tatălui său, pe care îl rog să aibă grijă de fiul meu!

Cu aceste cuvinte, Katsuie își spintecă abdomenul, în timp ce sabia unui adversar îi desprindea capul de trup.

Cele două dovezi, capul și sabia strâmbă, i-au fost aduse tatălui îndoliat, seniorul Shonyu.

Acesta se afla în cumpănă. Katsuie îi omorâse doi fii, dar fusese un om de onoare și luptase cinstit, și, deși nu el fusese la originea conflictului, luase totul asupra sa pentru a spăla rușinea suferită de clanul Shonyu. Dorința de răzbunare era mare, însă nu putea să nu întoarcă darul primit.

Genba fu adus la curte. Dar mintea daimyo-ului căuta în continuare o răzbunare. Copilul se afla la vârsta când începea deprinderea meșteșugului armelor. Răzbunarea lui Shonyu fu aceea că pentru instrucție primi sabia îndoită a tatălui său. Singurul care s-a opus a fost fiul cel mic, Kanro, dar părerea sa nu a fost luată în seamă.

Cu toate strădaniile sale, Genba, deși fusese și la un meșter fierar, nu putu face lama să revină la normal. Și pentru că trebuia să deprindă tehnicile sabiei începu să lupte cu acea sabie strâmbă. Și atât de bine se obișnui cu aceasta, și o astfel de tehnică deprinse încât toată lumea îl recunoștea de maestru. Nu era un altul în ținut mai priceput în mânuirea sabiei. Singura lui problemă era că nu luptase niciodată cu o altă sabie.

Când în vizită la clanul Shonyu a venit Hyoshi, conducătorul clanului vecin, aceștia au mizat pe îndemâ­narea lui Genba în mânuirea sabiei. Și de fiecare dată Shonyu a câștigat.

În cele din urmă Hyoshi a întrebat:

– Văd că-l apreciezi mult pe Genba. Ai fi în stare să îți încredințezi viața în mâinile lui. Chiar dacă ar mânui o sabie normală, sabia mea de exemplu.

Pe negândite, Shonyu răspunse afirmativ. Genba trebuia să spintece un braț de tulpine în spate și apoi să taie în lateral un pepene aflat pe capul tatălui său adoptiv, în timp ce se afla legat la ochi.

Tânărul apucă sabia lui Hyoshi cu două mâini, iar ochii îi fură acoperiți cu o bucată de mătase. Ceva se întâmpla. Acea energie pe care o simța transmițându-se din mânerul armei sale strâmbe contopindu-i, om și armă, nu îi mai cuprindea spiritul de această dată. Era totuși încrezător în îndemânarea sa.

Când primul snop de bambuși fu retezat, mulțimea oftă prelung, încrezătoare. Singurul care văzu diferența fu Kanro. Genba lovea cu două palme mai jos decât lovise în demonstrațiile anterioare. În timp ce încerca să oprească demonstrația, Genba terminase de tăiat tulpinile de bambus, și se întorsese fulgerător către stăpânul său, încrezător că va reuși să lovească unde trebuie.

Poziția piciorului era corectă, pășise o jumătate de pas dreapta, garda sabiei era în dreptul umărului, putea să lovească. Cât de scurt este drumul între viață și moarte. Nu mai lung de extensia unui braț înarmat cu o sabie. Fulgerul loviturii atinse gâtul nu pepenele ce se afla în echilibru, desprinzând capul de trup într-o explozie de sânge negru pompat din străfundurile unei conștiințe vinovate.

Sabia cu lama strâmbă se răzbuna pentru promisiunea încălcată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = doisprezece